Dragoș….
,,O să încep această ,,întâmplare hazlie”, care nu este atât de hazlie, legată de prima mea competiție sportivă și probabil ultima, legată de o perioadă destul de importantă din viața mea.
Era vara anului 2019, în perioada vacanței înainte de începutul clasei a 8-a. Majoritatea colegilor mei știau încotro își continuă drumul, ce profil își doresc să urmeze, ce materii le place să studieze, însă eu nu. În perioada respectivă, mi-a trecut prin gând varianta Colegiul Național Militar Mihai Viteazul. De ce? Atunci mi s-a părut ceva interesant, fiind băiat, am fost atras mereu de disciplină, respect, seriozitate, organizare și nu în ultimul rând, uniforma, lucruri pe care domeniul militar le oferea. De fiecare dată când vedeam fie pe internet, fie în viața de zi cu zi pe strada uniforme, simțeam un sentiment puternic și-mi imaginam cum aș fi arătat eu în uniforma respectivă. În acel moment, credeam că sunt potrivit din toate punctele de vedere pentru acel stil de viață, am caracter de lider, am o gândire analitică și logică, îmi place ordinea și disciplina. Din păcate, ca orice instituție, îți oferă o imagine să-ți capteze atenția, să-ți fure privirea, promițătoare de beneficii și de experiențe de neuitat. Acest lucru l-am observat foarte târziu.
Aventura a început prin a contacta un profesor de sport, cunoscut de la un coleg care de asemenea se pregătea pentru liceul militar. Nu pot să spun că am început cu o condiție fizică excelentă, chiar dacă eram tot timpul pe afară, alergam sau jucam destul de mult baschet. A fost o provocare să încep antrenamentele, alergam câte 3 km pe zi și parcurgeam aproximativ 5 trasee specifice probelor sportive pentru admitere. Așa mi-am îmbunătățit condiția fizică foarte rapid, știam cum să-mi conserv energia, să-mi reglez respirația dar și cum să-mi concentrez mintea asupra succesului.
Antrenamentele mă făceau să mă simt mult mai bine, mai sănătos, mai în formă, și mai activ pentru ce aveam de făcut la acea vârstă. Mi-am demonstrat că ,,legendele descurajatoare” legate de liceul militar și de gradul de dificultate al probelor, sunt de fapt un mit, mi-am dat seama că orice legendă poate fi personalizată atâta timp cât îți dorești și îți dai toata silința ca să ajungi cea mai bună varianta a ta.
Apoi, perioada de probe a început. Am trecut cu brio peste probele psihologice și medicale. Înainte cu o zi de proba sportivă, toți candidații am fost cazați în căminul din cadrul liceului militar. Și acum îmi aduc aminte paturile, câți eram în cameră, ce mâncam, chiar și glumele elevilor mai mari care parcă încercau să ne salveze spunând ,,nu merită, du-te la un liceu normal și apoi urmează academia”.
Condițiile oferite nu erau grozave, comparând cerințele care îți erau impuse dar și sacrificiile pe care trebuia să le faci. Cel mai important pentru mine era pierderea unei perioade de libertate și fără griji din viața mea. Treptat, în timpul cazării mi-am dat seama ca acest loc nu este pentru mine, însă am încercat să mă mint spunându-mi că sigur nu poate fi așa rău. Mi-am dat silința la proba sportivă, am obținut un rezultat destul de bun ținând cont că eu am avut puțin timp de pregătire.
Însă, aici s-a terminat silința mea și dorința de a continua. Nu m-am pregătit absolut deloc pentru proba finală, cea scrisă la matematica și limba română.
Tind să cred că aceasta a fost o perioada foarte importantă în viața mea, mi-am dat seama ce pot să fac, ce nu, mi-am dat seama care sunt calitățile mele și ce stil de viață pot urma. În perioada antrenamentelor, am înțeles foarte bine disciplina sportului, dar si avantajele lui. Aș putea spune ca a fost apogeul meu privind condiția fizică din acea perioadă.
Ca și planuri de viitor, îmi doresc să-mi îmbunătățesc condiția fizică, cunosc foarte bine importanta sportului în viața de zi cu zi, acest lucru fiind în contradicție cu stilul de viață pe care l-am adoptat în ultimii ani.”
