Chișinău, 14–27 septembrie 2025 – În baza acordului de cooperare pe bază de reciprocitate, semnat între Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea Tehnică a Moldovei din Chișinău, Facultatea de Electronică și Telecomunicații și Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică a UTM au fost gazde pentru o delegație de studenți ai programului de licență din cadrul Facultății de Inginerie din Hunedoara (UPT).
Pe parcursul celor două săptămâni evenimentul a urmărit să sprijine schimburile de experiență și transferul de cunoștințe prin activități educaționale, cercetare și vizite profesionale la companii din Republica Moldova.
Studenții participanți au avut ocazia să înțeleagă cerințele pieței muncii, să descopere bune practici din cultura organizațională și să interacționeze cu profesioniști din domeniu, completând experiența educațională cu activități culturale și de socializare.
Companiile vizitate sunt: MOLDCELL, MOLDTEELCOM, STAR NET, US SOFTWARE SOLUTIONS, GILAT SATELITE NETWORKS, ANRCETI, OBSERVATORUL ASTRONOMIC ȘI PLANETARIUL, MOLDELECTRICA, PREMIER ENERGY DISTRIBUTION, WHETEC, CET NORD BĂLȚI, STEINEL ELECTRONIC ȘI VETROPARK.
Condițiile și activitățile desfășurate în cadrul vizitei profesionale din Republica Moldova au influențat percepțiile studenților, care au relatat ulterior cum s-au simțit și ce beneficii au obținut din această experiență.
Eduard…..,, excursia tehnică din Republica Moldova a fost o experiență completă și memorabilă. Am intrat în culisele unor companii‑cheie din telecomunicații, energie, industrie și electronică, iar fiecare vizită mi‑a arătat, foarte concret, cum arată profesionalismul la lucru și cum se leagă teoria de practică. Dincolo de partea tehnică, experiența a fost incredibilă. Mâncarea a fost foarte bună, iar gogoșile cu gem au fost preferatele mele. Am legat prieteni noi, iar o ieșire cu Alexandrina și Dan m‑a apropiat de felul în care moldovenii trăiesc și gândesc – oameni deschiși, calzi și dornici să împărtășească idei interesante despre viață, educație, tehnologie și tradiții. Per total, moldovenii sunt extrem de ospitalieri și super de treabă. Am plecat pentru tehnologie și m‑am întors cu mintea plină, cu prietenii noi și cu un dor sincer de… gogoși cu gem. Vizitele la companiile de telecomunicații, energie, industrie și electronică mi‑au clarificat standardele reale ale industriei și mi‑au dat încredere pentru proiectele viitoare. Abia aștept următoarea vizită a proiectului, iar toată această experiență mi‑a schimbat puțin perspectiva despre Moldova și despre industrie.”
Matei…..,, mi-a făcut o deosebită plăcere să particip la acest schimb de experiență, care s-a dovedit a fi o perioadă extrem de valoroasă pentru mine. Am avut șansa să descopăr, într-un mod practic, cum se aplică ceea ce învățăm la facultate și să interacționez cu profesioniști pasionați din diferite domenii tehnice. Toate aceste întâlniri m-au motivat și mai mult să îmi continui parcursul profesional cu încredere și dedicare, realizând cât de multe oportunități există pentru cei care sunt curioși și implicați. Pe lângă componenta educațională, am apreciat mult și partea culturală am avut timp să explorăm orașul, să cunoaștem tradițiile și să vizităm locuri reprezentative ale Republicii Moldova.”
Dani…..,, ca participanți la acest schimb de experienţă am observat modul de funcționare al companiilor şi am purtat discuţii cu profesioniști din diverse domenii, înțelegând legătura dintre teorie și practică. Schimbul de experiență a consolidat prietenia și colaborarea între studenţii din România și Republica Moldova, demonstrând importanța parteneriatelor academice în dezvoltarea competențelor tehnice a noii generații de ingineri. Vizitele desfășurate în cadrul programului UPT–UTM au avut un impact semnificativ asupra formării profesionale noastre ca studenți. Totodată am avut ocazia să întâlnim oameni zâmbitori, doritori să ne prezinte cultura și mediul în care trăiesc atât în cadrul vizitelor profesionale cât și a celor realizate la muzee şi parcuri.
Ȋn concluzie am avut o experiență deosebită, fără regrete, plină de surprize și lucruri noi precum statul la cămin, servirea mesei la cantină, dar și interacţiunea cu oameni minunați ce au contribuit la crearea de amintiri de neuitat.”
